Cu toţii încercăm să ne mascăm durerea cu ajutorul unui zâmbet.Deşi stupid,simţim că ne va ajuta.Dar asta e doar în mintea noastră.Preferăm să ne amăgim singuri,doar pentru a dispărea acel sentiment puternic de tristeţe totală.Nimic în calea noastră nu mai este colorat,totul e negru.Problemele vin pe capul tău fără să le pese de nimic.Tu eşti fericit şi peste câteva minute,toată lumea ta se prăbuşeşte.Încerci să fii puternic,să fii echilibrat în deciziile pe care le iei şi pur şi simplu nu poţi.Tot ce ştii este că doare,că ai un gol imens în suflet.Lacrimile curg atât de amare.Vorbe deşarte îţi sunt aruncate în fugă.Vezi totul confuz şi în ceaţă.Îţi vine să ţipi pentru a scăpa de multitudinea de sentimente care te încearcă acum,şi nu poţi.Mergi pe stradă,iar oameni neştiutori prin ce treci tu,îţi zâmbesc cu drag.Ai vrea să le spui să nu mai facă asta,pentru că te chinuiesc şi mai mult.Trec nepăsători pe lângă tine,ignorându-ţi tristeţea.Nimeni nu se gândeşte să vină la tine ,să-ţi dea o mână de ajutor,să te asculte sau să-ţi dea un sfat.Ei doar trec,întorc capul,trec mai departe,uitându-se la cel din spatele tău.Cei pe care îi credeai apropiaţi dispar,iar tu rămâi din nou singur,rătăcitor printre gândurile tale,întunecate.Noapte nu poţi dormi,nu mai poţi simţi altceva în afară de tristeţe.Visele se transformă în coşmaruri vii.Disperarea te cuprinde fără sfială,iar tu stai şi te întrebi -de ce atâtea sentimente în acelaşi timp?.Ai ajuns precum o fantomă reală,ce bântuie noapte şi zi.Vrei să uiţi,să poţi pleca departe,tot mai departe de durerea asta nenorocită.Oare cum ar fi dacă cineva ar avea puterea să ia cu mâna durerea???
Aceeaşi eu.Zâmbeşte,te rog!
